Dermapen – tratamente pentru vergeturi, cicatrici și pori dilatați

DERMAPEN

Tehnologia Dermapen pentru Tratament Avansat cu Microace Vertical Oscilante (AOVNTM)
Dermapen este un dispozitiv modern de micronedelling, de forma unui stilou dotat cu un cordon de electricitate la capăt, care foloseşte ace de unică folosinţă care sunt introduse în piele la diferite adâncimi. Ceea ce diferenţiează Dermapen de predecesorii săi constă în vibraţiile de care dispune, care reduc senzaţia de durere.
Spre deosebire de dermaroller și alte sisteme de micronedelling, Dermapen oferă posibilitatea reglării vitezei şi adâncimii la care sunt introduse acele, respectiv de la 0,5 mm la 2,5 mm. Mezorolerul produce o tăiere a pielii în zona de intrare şi cea de ieşire, ceea ce transformă acest tratament într-unul traumatizant. Cu Dermapen acest traumatism suplimentar este eliminat și în plus nu există şanse de infecţie, întrucât acele sunt sterile şi de unică folosinţă. Nu există nici efecte secundare. Fiind un tratament mai rapid, este şi mai puţin dureros.

derma-1
Prin această tehnică se stimulează producția naturală de colagen creând totodată și canale fine în piele prin care se pot introduce diferite substanțe adjuvante procedurii. Aceste canale pot distribui până la 80% mai mult din nutrienții aplicați pe piele, permițând livrarea acestora în fibroblaste pentru a hrăni celulele din derm și stratul bazal. Deasemeni stimulează producția factorilor de creștere locali contribuind la restructurarea pielii.
Dermapen induce vindecarea fără cicatrice și refacerea matricei de colagen, similar tratamentului fracționat laser, dar cu costuri mult mai mici și fără perioadă de recuperare.
Pentru a obține rezultate optime recomandăm folosirea de crème cu vitamina A și C cu 2-3 săptămâni înaintea efectuării tratamentului, și 4-6 săptămâni după această procedură.
Protocol terapeutic:
– Rejuvenare: 4-6 tratamente la 4 săptămâni
– Cicatrici postacneice: 6 tratamente la 6 săptămâni
– Vergeturi: 4-8 tratamente la 4-6 săptămâni.
Rezultatele sunt vizibile încă după primul tratament. După 3-4 tratamente pielea își va îmbunătăți aspectul în următoarele 6-12 luni.
Folosirea Dermapenului la adâncimi mai mari de 0.5 mm, presupune aplicarea unei creme anestezice cu 15-40 de minute înainte de tratament pentru a reduce la maxim disconfortul simțit. După procedură nu este necesară o perioadă de recuperare, singura restricție fiind aplicarea de make-up timp de 10-12 ore după procedură.
Dermapenul poate fi asociat cu injectarea de fillere, acestea putând fiminjectate la 3-4 zile după Dermapen. Dermapenul poate fi utilizat la 2-3 zile după injectarea de fillere.
Dermapen a fost votat “Best Professional Skin Rejuvenation Device” la THE Aesthetic Show™ (TAS) în 2012 de către esteticienii din Statele Unite.

derma-2

Dermapen poate  fi utilizat în:
– Tratamentul cicatricilor (postacneice, chirugicale)
– Rejuvenare facială
– Riduri fine
– Pori dilatați
– Vergeturi
– Alopecie
– Riduri de expresie din jurul gurii

derma-3