Deviația de sept

symptoms-of-a-deviated-nasal-septum

Ce este deviația de sept nazal?
Septul nazal este un perete osteocartilaginos care separă fosele nazale. Statistic, peste 90% din pacienți au deviații de sept nazal. După localizare, se descriu: deviații anterioare (cartilaginoase), deviații posterioare (osoase) și deviații totale (osteocartilaginoase).
Cauza acestor deviații poate fi congenitală sau dobandită (de regulă posttraumatică).
Dacă pacientul solicita și rinoplastie, ideal este ca cele două intervenții să nu se efectueze concomitent, cu atât mai mult cu cât deviația septului nazal este importantă și necesită rezecții mari cartilaginoase și osoase. Aceste rezecții pot afecta rezistența și susținerea piramidei nazale după efectuarea rinoplastiei. Dacă deviația septului nazal nu este însă foarte mare și presupune doar mici ajustări septale, acestea se pot efectua concomitent cu rinoplastia.
Pregătirile preoperatorii:
Preoperator se vor respecta câteva condiții:
• cu două săptămâni anterior intervenției, trebuie să renunțați la fumat, alcool și condimente alimentare
• cu 7-10 zile înaintea operației se vor aplica măsuri mai riguroase de igienă nazală (lavaje cu soluții saline, instilații uleioase) și se vor efectua tratamente antibiotice care se vor continua și postoperator
• se efectuează un bilanț biologic amănunțit, asociat cu radiografii rinosinusale și examene interdisciplinare
• cu o seară anterior intervenției, pacientul își efectuează toaleta generală, se spală pe cap și, începând cu ora 19:00, nu mai consuma lichide și alimente
• medicamentele anticoagulante se întrerup cu minim 7 zile înaintea intervenției chirurgicale.

Deviated-septum-3
Intervenția chirurgicală:
Anestezia pentru rezecția și repoziția septului nazal poate fi generală, cu intubație orotraheală, dar poate fi și locală, prin infiltrație cu xilină 0.75% adrenalinată. Alegerea tipului de anestezie se efectuează în funcție de opțiunile pacientului, dar și de complexitatea tehnicii chirurgicale și profilul psihoemoțional al pacientului.

PROGRAMEAZA UN CONSULT GRATUIT

Programeaza-te

Opțiunile chirurgicale sunt:
• Tehnica Killian: abordează septul nazal la 2-3 mm de marginea distală a cartilajului patrulater, unde se efectuează incizia, depericondrarea și deperiostarea urmate de transfixie. După transfixie, se rezecă septul nazal cu instrumente speciale. Concomitent se efectuează rezecții osoase ale crestelor septale și ale piciorului septal. Această tehnica are dezavantajul că porțiunea proximală a septului nazal nu este implicată în actul chirurgical, putând determina astfel restanțe ale deviației septului anterior.
• Tehnica interseptocolumelară: presupune decolarea subpericondrală și subperiostală a întregului sept nazal după incizia transfixiantă la subcloazon. Acest detaliu are avantajul că oferă o vizibilitate mai bună a întregii suprafețe septale, dând astfel posibilitatea repoziționării septului nazal cu o mai mare acuratețe tehnică (deziderat mai greu de atins în tehnica Killian).
După repoziționarea septului nazal se pun 1-2 fire de sutură la nivelul inciziei.
La final se efectuează tamponamentul endonazal, care poate fi cu: mese lungi de 40-50 cm și late de 1 cm îmbibate în oleu gomenolat sau cu comprese supraetajate, deget de mănușă, balonașe de silicon etc.
Ingrijirile postoperatorii:
• repaos la pat îin decubit dorsal, cu capul mai ridicat
• tamponamentul nazal se menține 48 ore
• se continuă antibioterapia de protecție încă 4-5 zile
• se administrează antalgice și hemostatice
• alimentația va fi predominant cu lichide reci în prima zi, apoi obisnuită
• după detamponarea nazală, în fosa nazală se menține un edem care determină persistența obstrucției nazale încă 3-4 zile
• se efectuează zilnic pansamente nazale cu meșe de vată îmbibate cu soluții vasoconstrictoare ce se vor menține câte 10-15 minute
• se efectuează instilații nazale cu soluții uleioase
Incidente și accidente:
• hemoragia: este rară și firească 5-6 ore postoperator
• edemul piramidei nazale: dispare după detamponarea nazală
• cefalee: de mică intensitate, se combate cu antalgice
• infecțioase: se evită prin antibioterapie
Toate incidentele sunt evitabile printr-o tehnică chirurgicală corectă, atent executată, la un pacient bine investigat și pregătit preoperator, care după intervenție este urmărit și îngrijit minuțios.

Broken-Nose-Can-Cause-Deviated-Septum-240x240
Rezultate:
În primele 5-6 zile se menține o ușoară obstrucție nazală datorită edemului postoperator.
După vindecare, fosele nazale devin permeabile. Permeabilitatea este durabilă și definitivă.
Dacă se menține un anumit grad de obstrucție nazală, trebuiesc investigate și cornetele nazale care pot fi hipertrofiate. Pentru acestea există tehnici alternative de micșorare (radiofrecvență, laser).

123