Ce este Rinoplastia?
Rinoplastia reprezintă intervenția chirurgicală prin care se corectează dismorfiile nazale congenitale sau dobândite (post-traumatice accidentale sau chirurgicale).
Este o intervenție chirurgicală completă și, deși unii o numesc chirurgie estetică, rinoplastia reprezintă mult mai mult de atât deoarece este o intervenție invazivă care se adresează nasului în totalitate. Pe de altă parte, rinocorecția trebuie să țină seama și de funcția rinosinusală și, în primul rând, de cea respiratorie și olfactivă. Nimic nu este mai invalidant decât un nas armonios estetic dar cu obstrucție nazală și hiposmie (scăderea mirosului).
Indicații și contraindicații:
Deoarece intervenția chirurgicală de rinoplastie este una dintre cele mai invazive tipuri de intervenții în chirurgia estetică, se acordă o atenție sporită consultației preoperatorii. În cadrul acesteia, pacientul trebuie să cunoască toate detaliile legate de modul de execuție al intervenției și să primească răspunsurile adecvate legate de diferite nelămuriri pe care le-ar putea avea. Pacientul poate veni cu modele ale felului cum ar dori să arate nasul, după operație, dar chirurgul trebuie să precizeze dacă aceste modele se pot realiza sau nu.
Rinoplastia se adresează persoanelor, femei sau barbați, cu vârsta peste 18 ani, cu dismorfii nazale asociate sau nu cu tulburări funcționale. Teoretic, nu există o limită de vârstă maximă, astfel încât această intervenție se poate efectua la orice vârstă peste 18 ani, dar practic se ține cont de starea de sănătate a pacientului – să nu aibă afecțiuni cronice severe, insuficiențe organice și/sau afecțiuni psihice care să-l facă pe pacient să fie nerealist în cereri și dorințe.
Rinoplastia propriu-zisă se adresează piramidei nazale osoase care, după osteotomii controlate se repoziționează și se redimensionează. Pot există, însă, și mici corecții care vizează doar cartilajele situate la baza piramidei nazale. Acestea se ajustează și se remodelează determinând satisfacții estetice la fel de mari că rinoplastia propriu-zisă.
În cadrul operației de rinoplastie se poate realiza și corecția septului nazal.
Cum decurge intervenția chirurgicală?
Există două tehnici de abordare: deschisă și inchisă. Rinoplastia deschisa: este cea mai folosită în chirurgia estetică, având avantajul că permite o vizualizare exactă a structurilor nazale și permite corectarea la vedere a tuturor imperfecțiunilor. Incizia se face la nivelul subcloazonului (sub nas), restul inciziilor fiind în interiorul nasului, nevizibile.
Intervenția constă în decolarea țesuturilor moi de pe structura osteo-cartilaginoasă a nasului după care se corecteazaăcartilajele triunghiulare, alare, septul nazal și oasele nazale. La finalul intervenției, se vor monta doua meșe nazale și o atelă nazală de susținere.
Rinoplastia închisă: poate fi folosită în cazul dismorfismelor nazale mici. Are dezavantajul că nu vizualizează bine structurile nazale dar este mai puțin traumatică.
Recomandări:
În primele 4-5 zile postoperator, pacientul respectă următoarele instrucțiuni:
- repaus la pat 1-2 zile, apoi încă 3 săptămâni se evită intemperiile și efortul fizic
- alimentație hidro-lacto-zaharată în primele 48 ore, apoi semiconsistentă încă 4-5 zile, deoarece mișcările de masticație pot modifica poziția piramidei nazale
- tratament antibiotic încă 5-7 zile și antalgic, dacă pacientul are dureri
- se pot administra sedative ușoare, mai ales dacă pacientul are o structură psihoemoțională anxioasă
- pacientul doarme doar pe spate, înălțat la extremitatea cefalică (fie se așează 2-3 perne, fie se ridică patul dacă este dotat cu dispozitiv de rabatare)
- secrețiile nazale se tamponează ușor, fără a se efectua manevre brutale de ștergere a nasului pentru a nu-l deforma
- dacă pacientul strănută, acesta o va face cu gura deschisă, având grijă să nu se miște atela nazală
- nu se vor efectua acțiuni de lavaj facial cu apă, deoarece benzile de leucoplast, odată udate, pot determina desprinderea atelei nazale
- atela nazală se îndepărtează de regulă la 5-7 zile, uneori mai târziu în funcție de particularitatea cazului
- după îndepărtarea atelei nazale, pacientul nu poartă ochelari 2-3 luni sau, dacă este purtător de ochelari de vedere, se recomandă lentilele de contact
- se interzice expunerea la soare și intemperii 4-6 luni
- se interzice baia fierbinte în primele 7-10 zile (în primele 48 de ore se va efectua toaleta parțială, apoi dușuri scurte, călduțe)
- edemul și echimozele periorbitonazale se atenuează în primele 5-7 zile și dispar complet la 3-4 săptămâni postoperator
- rezultatul estetic se poate vedea la 1-2 săptămâni, dar cel final la 6 luni și, uneori, chiar la 1-2 ani (mai ales în rinoplastiile secundare)
- postoperator, există zone de anestezie persistentă la nivelul nasului și a incisivilor (amorțirea nasului și a incisivilor), fenomen ce poate dura câteva luni.
Rezultate:
După rinoplastie, pacientul are beneficii atât estetice, cât și funcționale. Beneficiile operației de rinoplastie vor viza dimensiunea piramidei nazale (piramidă nazală mai mică sau mai mare în funcție de caz), forma acesteia (prin îndepărtarea cocoașei dorsonazale, îngustarea piramidei și modelarea cartilaginoasă) și simetria piramidei nazale (poziție mediană, fără deformări).
Funcțional, se repermeabilizează fosele nazale fie prin rezecția și repoziția septului nazal, fie prin operație de rezecție parțială a cornetelor nazale (mucotomie sau turbinoplastie). Pacientul este avertizat că rezultatul estetic nu este totdeauna absolut cel estimat și că este în funcție de particularitățile de cicatrizare ale fiecărui pacient în parte, dar și de modul în care pacientul înțelege să respecte regulile postoperatorii.
Vreți să vedeți transformările după intervențiile realizate de echipa noastră de specialiști? Intrați pe pagina noastră de Instagram sau pe cea de Facebook și descoperiți rezultatele care inspiră!
Toate prețurile procedurilor pot fi găsite aici.
Rezultatele operațiilor estetice variază de la persoană la persoană. Contactați-ne pentru mai multe informații.