PSORIAZISUL SE POATE TRATA CU LASERUL EXCIMER
CE ESTE PSORIAZISUL?
Psoriazisul este o boală cronică şi recurentă, caracterizată prin prezenţa de plăci eritematoase (roşii) acoperite de scuame groase, localizate cel mai frecvent la nivelul scalpului, coatelor, genunchilor şi zonei inferioare a spatelui. Psoriazisul sever poate acoperi zone extinse ale corpului.
Această boală nu este contagioasă; are, în schimb, un determinism genetic, fiind mai frecventă la membrii aceleiaşi familii. Poate să afecteze orice parte a corpului şi poate fi asociat cu alte boli, precum diabetul zaharat, boli cardiace sau depresie.
În SUA incidența bolii este de 3.2% la persoanele de peste 20 ani.
Cauzele Bolii
Cauza exactă a bolii este necunoscută însă boală pare să fie mediată de ÎL-23, TNF-α și Th17. De asemenea, a fost demonstrată modificarea funcţiei limfocitelor T, fapt ce declanşează inflamaţie şi un răspuns imun la nivelul pielii. Ritmul de regenerare a pielii este foarte crescut, astfel încât celulele nu se pot exfolia pe măsura producerii lor, ceea ce determină apariţia scuamelor groase. Inițierea psoriazisului începe cu o amalgamare între mediu și factori genetici.
La persoanele sănătoase pielea se reînnoieşte în aproximativ 30 de zile, pe când la cei cu psoriazis, acest interval este de 3-4 zile.
Printre factorii declanşatori amintim: infecţiile (ex. Faringită streptococică), consumul de alcool, medicamente (beta blocante, litiu), stresul.
Scopul tratamentului este să reducă inflamaţia şi să controleze descuamarea cutanată. Cremele hidratante ajută la reducerea scuamelor şi reduc senzaţia de mâncărime. De asemenea, se recomandă reducerea stresului, controlul greutăţii corporale şi întreruperea fumatului şi a consumului de alcool. Medicul dermatolog trebuie să evalueze tipul şi severitatea bolii fiecărui individ în parte şi să indice un tratament potrivit acestuia.
Manifestări Clinice
Psoriazisul are foarte multe forme clinice, diferite prin severitate, durată, localizare, formă plăcilor şi a scuamelor.
1. Psoriazisul în plăci este cea mai frecventă formă. Apar plăci eritematoase (roşiatice) de diferite dimensiuni acoperite de scuame albe, groase, care se detaşează greu. Scalpul, coatele, genunchii, palmele şi plantele sunt cel mai frecvent afectate. De obicei, leziunile sunt simetrice. Unghiile prezintă depresiuni punctiforme (“în degetar”).
2. Psoriazis inversat – apare în pliuri; cele mai frecvente localizări sunt: axila, pliul submamar, inghinal și interfesier.
3. Psoriazisul “de scutec” – apare la copiii cu vârsta cuprinsă între 2-8 luni sub formă unor leziuni roşii, lucioase, bine delimitate, în zona scutecului. Psoriazisul poate să reapară mai târziu, la vârsta de adult.
4. Psoriazis gutat – de obicei afectează copiii şi adulţii tineri; este neinfecțios de cele mai multe ori, iar leziunile sunt reprezentate de pete mici, roşii, scuamoase, care de cele mai multe ori dispar de la sine în câteva luni.
5. Artrită psoriazică – apare la 20-30% din pacienţii cu psoriazis și afectează, de obicei, articulaţiile mici ale mâinilor şi picioarelor putând duce la modificări permanente şi mutilante ale acestora.
6. Psoriazis pustules generalizat – formă gravă de psoriazis în care apar pustule pe suprafaţa plăcilor, însoţite de simptome generale: stare generală alterată, febră, frisoane. Este o formă severă care se poate complică cu pneumonie, hepatită, insuficiență cardiacă.
7. Psoriazis eritrodermizat – întreaga suprafaţă corporală este roşie cu, descuamare furfuracee.
Diagnosticul în psoriazis este, în principal, un diagnostic clinic. În cazurile incerte, biopsia cutanată poate fi de folos. Clinică Arestetic vă oferă și posibilitatea efectuării de ‘’punch biopsy’’ dar numai la indicația medicului dermatolog.
Când nu se poate aplica laserul?
– Dermatoza cu Koebner peneomenon
– Dermatozele sensibile la lumină auto-imune: Dermatomiozita
– Radioterapia
– Fotosensibilitate ridicată
– Medicamente fotosensibilizante
– Dermatoză, fotodermatoză
– Anamneză personală sau familială de melanom
– Femeile gravide (nu există un studiu disponibil)
– Copii mai mici de 15 ani (nu există un studiu disponibil)
– Lipsa capacității sau a voinței de a urmă instrucțiunile medicului
– Infecție cutanată în zona de tratament
REZULTATE REALE
4 ȘEDINTE
CUM ACȚIONEAZĂ LASERUL EXCIMER PE PSORIAZIS?
Laserul Excimer de 308 nm este un dispozitiv care foloseşte lumina laser în spectrul radiaţiei ultraviolete și este utilizat pe scară largă pentru multe boli. Indicațiile laserului excimer sunt: psoriazis, vitiligo, dermatite atopice, dermatite dishidrotice, ptiriazis rozat, prurigo, urticaria pigmentosa, morphea, lupus eritematos sistemic, lichen scleros, micozele fungoide sau alte limfoame cu celule T, ptiriazisul lichenoid, granuloma anulara, necrobioză lipidica, sarcoidoza cutanata, sindromul POEMS, scleromixedemul și sindromul hipereozinofilic.
Avantajele Laserului Excimer
– Lumina UVB monocromatică este foarte eficientă pentru tratarea bolilor precum psoriazis și vitiligo, eficiență dovedită clinic
– Tratamentul leziunilor localizate, sigur și rapid
– Expunerea este limitată la zonele depigmentate, fiind foarte uşor de controlat zona pe care se aplică
– Dimensiunea spotului până la 16 cm pentru zone mai mari
– Doză variabilă datorită densității de putere între 50- 6000 mJ/cm²
– Acceptare ridicată în rândul pacienților
– Rezultate vizibile după doar câteva ședințe
– Protecția maximă a sănătății pielii
Conform academiei americane de dermatologie, laserul excimer este indicat la pacienții cu psoariazis moderat sau sever care nu afectează mai mult de 10% din suprafață pielii.
Laserul excimer induce apoptoza și scade proliferarea limfocitelor T. Că urmare, se repigmenteaza zonele tratate datorită nivelurilor ridicate de peptidă ET-1, precum și a re-migrației și proliferării melanocitelor.
Laserul Excimer este tratamentul de elecție pentru psoriazis. Comparativ cu tratamentele standard cu ultraviolete (fototerapie), în cadrul acestor tratamente sunt expuse atât plăcile de psoriazis cât şi pielea sănătoasă, ceea ce creşte riscul efectelor adverse în timp. Folosind tehnologia Excimer, expunerea este limitată la plăcile de psoriazis, fiind foarte uşor de controlat zona pe care se aplică. Pe de altă parte fototerapia este un tratament consumator de timp fiind necesare numeroase şedinţe pentru a obţine un rezultat vizibil. În schimb, folosind tehnologia Excimer, numărul de şedinţe scade (la o medie de 10), iar durata acestora este de asemenea mai mic (nu se creşte timpul de expunere că în cazul fototerapiei, ci intensitatea laserului). Acest tratament are avantajul unor remisiuni de lungă durată după întreruperea tratamentului.
Reacțiile adverse constau în eritem, sensibilitate, apariția de mici vezicule și hipo/hiperpigmentatii.
Sunt necesare în medie 10-12 ședințe, cu o frecvența de 1-2 pe săptămâna și doze care pot varia între 300-2000 mJ.
Tratamentul cu laser Excimer nu este de regulă tratamentul de prima intenție, că prima linie terapeutică fiind corticosteroizii.
Alături de laserul Excimer, pot fi utilizate și alte tratamente:
1. Fototerapia
Această metodă de tratament încetineşte ritmul de creştere a celulelor cutanate în psoriazis. Atât fototerapia cu UVB, cât şi cea cu UVA este eficientă. Deşi sunt binecunoscute efectele adverse ale ultravioletelor, sub supraveghere medicală, aceste tratamente pot fi efectuate în siguranţă. Este indicată pentru psoriazisul în plăci, cel gutat şi cel palmo-plantar.
2. Tratament topic
– Corticosteroizi topici- frecvent folosiţi în psoriazisul în plăci de formă uşoară. De obicei, la întreruperea tratamentului, leziunile pot recidiva. Un alt dezavantaj îl reprezintă efectele adverse (de exemplu, atrofia cutanată), motiv pentru care este indicat în cure scurte.
– Derivaţii de vitamina D- asociaţi sau nu cu corticosteroizi, reprezintă o bună opţiune pentru psoriazisul în plăci de formă uşoară şi pentru cel al scalpului.
– Imunomodulatori topici
– Cremele cu uree, acid salicilic – ajută la reducerea scuamelor.
3. Tratament sistemic
– Neotigason – derivat de vitamina A, indicat în psoriazisul moderat–sever, extins şi în psoriazisul palmo-plantar. Prezintă efecte adverse, precum: uscăciune cutanată a buzelor şi a ochilor, creşterea lipidelor în sânge. Datorită riscului extrem de mare de malformaţii, nu este indicat femeilor însărcinate sau care doresc să rămână însărcinate.
– Metotrexat- este un citostatic oral, foarte eficient în psoriazis. Este de primă intenţie în artrită psoriazică. Datorită efectelor adverse (hepatice, mai ales) este indicat în formele care nu au răspuns la alte tratamente. Monitorizarea biologică regulată este obligatorie sub acest tratament. Este contraindicat consumul de alcool în timpul tratamentului.
– Agenţi biologici- Adalimumab (Humira), Etanercept (Enbrel) şi Infliximab (Remicade) sunt agenţi noi, considerați revoluționari, foarte eficienţi în tratarea psoriazisului şi artritei psoriazice. Marea majoritate a pacienţilor găsesc aceste terapii foarte convenabile ca utilizare şi eficacitate. Datorită preţului ridicat însă, acest tratament este indicat în formele severe ale psoriazisului şi doar la pacienţii în cazul cărora alte metode de tratament au eşuat.
Dintre toate metodele de tratament al simptomelor psoriazisului, Laserul Excimer System este cel mai sigur din punct de vedere al efectelor adverse, dar și cel mai rapid.
| Fototerapia convențională | Laserul excimer |
| Afectează și pielea sănătoasă | Tratamentul este focusat pe leziune |
| Dificultate în tratarea unor zone precun nas, urechi, pleoape | Posibilitatea tratării tuturor zonelor afectate |
| Dificultăți în administrarea tratamentului la pacienții cu claustrofobie și la copiiPermite dozarea precisă a energiei ceea ce implică mult mai puține sesiuni Necesită foarte multe sesiuni de tratament |
Procedura foarte bine tolerată |
Vreți să vedeți transformările după intervențiile realizate de echipa noastră de specialiști? Intrați pe pagina noastră de Instagram sau pe cea de Facebook și descoperiți rezultatele care inspiră!
Toate prețurile procedurilor pot fi găsite aici.
Rezultatele variază de la persoană la persoană. Contactați-ne pentru mai multe informații.