RINOFIMA – o problemă estetică dar și medicală. Tratamentul acestei afecțiuni îți poate reda încrederea în ține.
Rinofima reprezintă creșterea în volum a nasului, începând dinspre vârf și aripile nazale și progresând către rădăcină. Afecțiunea cutanată este caracterizată prin hipertrofia glandelor sebacee și a țesutului care le înconjoară, asociată cu dilatația vaselor sanguine, determinând un aspect de nas inflamat, neregulat, de culoare roșie, cu porii dilatați.
Rinofima este un subtip de rozacee (o boală inflamatorie a pielii caracterizată printr-o erupție roșiatică ce afectează obrajii, fruntea și nasul). Rozaceea netratată evoluează în timp și frecvent se agravează, formând rinofima.
Opțiunile de tratament valabile în cazul rinofimei sunt reprezentate de tratamentul medicamentos, chirurgical sau laser.
În clinică Arestetic, tratăm rinofima cu laserul Cutera. Este important ca tratamentul să se efectueze cât mai repede posibil, pentru a preveni agravarea aspectului, având în vedere că țesuturile și vasele de sânge continuă să crească.
Pot fi necesare mai multe ședințe, spatiate la interval de 1-2 luni
Rinofima este o afecțiune benignă care poate duce la deformări estetice importante, cu implicații psihosociale importante pentru pacient. Nu trebuie neglijat riscul pe care această patologie îl are în asocierea cu malignitati cutanate. Deși alternativele de tratament non-chirurgicale sunt variate, acestea oferă rezultate satisfăcătoare în cazurile incipiente de rinofima. Tratamentul chirurgical rămâne totuși o opțiune pentru nasul voluminos, lobulos și inestetic.
Vreți să vedeți transformările după intervențiile realizate de echipa noastră de specialiști? Intrați pe pagina noastră de Instagram sau pe cea de Facebook și descoperiți rezultatele care inspiră!
Toate prețurile procedurilor pot fi găsite aici.
Rezultatele variază de la persoană la persoană. Contactați-ne pentru mai multe informații.