Peelingul chimic este o metodă de întinerire facială care presupune exfolierea epidermei cu ajutorul unor substanţe chimice, având rolul de a îndepărta celulele moarte şi de a stimula regenerarea celulară. În funcţie de particularităţile şi problemele tenului, acesta se realizează prin mai multe grade de profunzime şi cu substanţe diferite.
Peelingul chimic acţionează în două faze:
• faza de catabolizare tisulară, care constă în îndepărtarea surplusului de straturi celulare;
• faza de anabolizare tisulară, în care celulele epidermei produc factori ai inflamaţiei, care stimulează fibroblaştii, aceştia elaborând colageneza, care distruge colagenul vechi dar şi elastina; astfel se reface epidermul cu noi celule epidermice și cu noi fibre de colagen. De asemenea, stimulează şi melanogeneza, ceea ce explică pigmentările temporare de după peeling.
Peelingul chimic este o procedură care se poate folosi după vârsta de 18 ani, dar nu mai mult de 3 peelinguri pe an şi nu mai mult de 3 ani consecutiv.
Datorită înlăturării stratului cornos al pielii şi înlocuirea acestuia cu ţesut nou şi tânăr, previne practic apariţia ridurilor şi îmbunătăţeşte structura şi fermitatea pielii, totodată ducând la netezirea ridurilor superficiale şi a reliefului pielii. Peelingul chimic acţionează şi asupra coloraţiei pielii, eliminând sau reducând petele pigmentare, diminuează hiperkeratoza pielii îmbătrânite, uniformizând în ansamblu culoarea pielii. Reduce dimensiunea porilor şi, prin refacerea fibrelor de colagen şi elastină, are efect de lifting.
Peelingul chimic nu se utilizează în cazul pielii subţiate sau iritate sau în caz de alergii la unul din produsele constituente ale peelingului. Nu acţionează asupra vaselor faciale dilatate (cuperoza, teleangiectazii, angioame, rozaceea).
Peelingul superficial poate fi repetat după aproximativ 7 zile, cel mediu după 1 luna iar cel profund după 6 luni. Profunzimea peelingului este dată de numărul de straturi aplicate şi de pH-ul pieli. Pe pielea grasă se pot aplica până la 3 straturi. Exfolierea începe de obicei la 5-7 zile şi durează în medie o săptămână.
Există două tipuri de peeling chimic, în funcţie de substanţele folosite:
1. Peeling cu hidroxialfaacizi – folosiţi la peelingul superficial :
• Acid citric;
• Acid mandelic;
• Acid glicolic.
2. Peeling cu betahidroxiacizi – folosiţi la peelingurile medii şi profunde:
• Acid salicilic (acnee);
• Rezorcina;
• Acid retinoic;
• Acid tricloracetic (cicatrici).
• Fenol (se aplică după 55 ani, la persoane perfect sănătoase; nu se aplică pe gât; refacerea este în trei luni iar întinerirea cu 15-20 de ani).
CE REPREZINTĂ REJUVENAREA FACIALĂ?
Rejuvenarea facială presupune o combinaţie de proceduri folosite pentru readucerea trăsăturilor faciale la o formă iniţială, întinerită.
Rejuvenarea facială se adresează preponderent photoagingului, manifestat prin riduri faciale fine, piele subţiată şi flască, pete de culoare.
Secretul unei rejuvenări faciale reuşite constă într-o evaluare atentă a pacientei de către medicul estetician, stabilirea unor indicaţii corecte şi folosirea unor aparate medicale de top.
CE TREBUIE SĂ AFLI DE LA CHIRURGUL ESTETICIAN?
• dacă eşti un candidat bun şi dacă aşteptarile tale sunt realiste;
• ce tip de procedură se potriveşte cel mai bine nevoilor tale;
• care sunt riscurile şi complicaţiile prognozate în cazul tau; cum vor fi ele abordate;
• dacă vor apare cicatrici, şi dacă da, în cât timp se vor vindeca;
• care este perioada de recuperare;
cum arată rezultatele unor intervenţii similare anterioare din portofoliul medicului estetician.
INDICAŢIILE REJUVENĂRII FACIALE:
• prezenţa semnelor vizibile ale îmbătrânirii pielii;
• piele flască;
• linii mandibulare şterse;
• riduri fine faciale;
• Lentigo-uri (pete de bătranețe);
• Melasme (pete);
• Pierderi de tonus;
• Hiperpigmentări;
• Pierderi de elasticitate;
• Acnee şi cicatrici postacneice.
CARE SUNT VARIANTELE TERAPEUTICE?
-laser: de departe metoda cea mai spectaculoasă de rejuvenare facială, însă trebuie precizat că nu orice persoană are indicaţie pentru rejuvenare facială cu laser.
-tratamente cu lumină intens pulsată: tratamentul constă în aplicarea impulsurilor de lumină intens pulsată pe piele, care transmit căldură la nivelul zonei tratate, ceea ce ajută la crearea naturală de noi fibre de colagen și elastină, care reconstruiesc microfibrele din alcătuirea dermului și epidermului. Rezultatele sunt vizibile după primele ședințe, dar tratamentul complet presupune 3-6 sesiuni consecutive, repetate la un interval de 21 de zile; după terminarea tratamentului se pot face ședințe de întreținere. Clinica noastră vă oferă posibilitatea acestui tratament în mai multe spectre de lumină, cu rezultate excelente.
- peeling chimic şi mecanic;
- mezoterapie;
- tratament cu oxigen hiperbaric;
- PRP;
- tratamente cu radiofrecvenţă: au indicaţie îndeosebi pe cicatricile postacneice, riduri fine, pete de culoare. Clinica noastră vă oferă tratamente cu radiofrecvenţă multipolară, cea mai nouă tehnologie în domeniu, cu rezultate spectaculoase după prima şedinţă.
- produse cu acid hialuronic.
Efectele rejuvenării faciale sunt de lungă-durată. Refacerea suprafeţei pielii cu ajutorul laserului are efecte permanente. Pentru a menţine timp îndelungat efectele rejuvenării faciale şi pentru a încetini îmbătrânirea pielii, trebuie să vă hidrataţi corespunzător (minim 2 litri de lichide pe zi), să evitaţi fumatul şi expunerile la soare, să evitaţi consumul abuziv de medicamente (îndeosebi antiinflamatoare şi antibiotice) şi să foloseşti topice locale (creme) doar sub indicaţie medicală.
În funcţie de profunzimea peelingului, acestea se clasifică în trei categorii:
1. Peelingul superficial – uşor de efectuat şi sigur.
Indicaţii:
• uniformizează culoarea pielii;
• tratamentul acneei în formă uşoară;
• tratamentul petelor cutanate şi a keratozei;
• tratamentul melasmei;
• pseudofoliculite.
2. Peelingul mediu
Indicaţii:
• riduri fine, prin stimularea producţiei de colagen;
• reducerea dimensiunii porilor;
• uniformizează culoarea pielii;
• tratamentul acneei în forma comedogenică şi papulo-pustuloasă;
• milia (puncte albe);
• foliculita;
• tratamentul cicatricilor postacneice;
• reduce cheratoza;
• blefaroplastie chimică.
3. Peelingul profund:
• se realizează cu fenol, necesită o stare de sănătate bună a pacientei şi necesită internarea. Este absolut spectaculos ca rezultate, însă perioada de refacere este de până la 3 luni;
• indicaţia majoră este de rejuvenare facială profundă.
Profunzimea peelingului – depinde de:
• concentraţia substanţei;
• numărul de straturi aplicate;
• aplicatorul utilizat;
• grosimea pielii;
• timpul de expunere;
• pregătirea pielii înainte de peeling;
• asocierea diverselor substanţe.
E indicat să cereți sfatul medicului estetician dacă va regăsiți în oricare dintre următoarele situații:
infecţii cutanate, psoriazis, herpes local, eczeme acute, boli autoimune (HIV, neoplazii, vitiligo, maladia Kobner, tiroidite, etc), cicatrici cheloide, utilizarea de anticoagulante, contraceptive orale, hipersensibilitate la ingredientele peelingului, persoane foarte bronzate, sarcina şi alăptarea.
60 minute
1-3 sedinte pe an
14 zile
Permanent
Mediu
De la 350 lei
Nu necesita pregatire speciala. Nu va expuneti la soare sau solar cu cel putin doua saptamani inaintea acestei proceduri!
Procedura consta in aplicarea unui alfa-hidroxiacid sau beta-hidroxiacid in 2-3 straturi, in functie de profunzimea la care se doreste sa se realizeze peelingul. Veti sta cu aceasta substanta pe fata circa 3-5 minute, timp in care veti simti o senzatie de arsura. Apoi se aplica o crema care va neutraliza acidul. Din momentul cand se aplica crema nu mai aveti nici un discomfort. Cu aceasta crema veti sta circa 45 minute.
In medie sunt necesare 1-3 sedinte pe an.
Peelingul chimic superficial se poate face dupa aproximativ o saptamana. Peelingul chimic mediu se poate face la un intreval de o luna. Peelingul chimic profund se poate face dupa 3-6 luni.
După peeling pielea arată ca după o arsură solară, fiind roșie. La 1-2 zile vor apare niște pete maronii care vor persista 1-3 zile, după care începe exfolierea pielii. În urma descuamării, ceea ce rămâne este pielea reepidermizată.
Nu se spală zona respectivă până a doua zi. În următoarele 7-14 zile după peeling trebuie să evitați expunerile la soare și să folosiţi creme de protecţie solară cu SPF de 50+. Important! Nu rupeţi crustele și nu frecaţi. nu descuamaţi, risc de cicatrici! Dacă apar hiperpigmentări se vor folosi creme de melanoblocante de 2 ori pe zi.
Inroşirea pielii (eritem) persistă până la 14 zile la peelingul superficial, până la 30 zile la cel mediu şi până la 90 zile la cel profund, mâncărimea pielii (prurit) ,senzaţia de arsură a pielii, senzaţia de uscare a pielii, edem uşor. Hiperpigmentarea apare îndeosebi la persoanele care au utilizat contraceptive, care au avut melasmă în timpul sarcinii sau care se pigmentează la soare.
Cu cât mai profund este peelingul, cu atât mai puternică va fi hiperpigmentarea din cauza stimulării melanocitelor dar în 4-5 zile hiperpigmentarea dispare; totusi poate persista până la 2 săptămâni.
Apariţia de cicatrici cheloide, îndeosebi la persoanele care au predispoziţie si la persoanele care au urmat tratament cu retinoide în ultimele 6 luni pe aria respectiva.
Rezultatele peeling - ului constau in estomparea sau disparitia petelor de culoare, estomparea ridurilor fine, intinderea pielii, diminuarea porilor dilatati.
Dupa vindecare completa, se poate asocia cu:
– blefaroplastia;
– tratamentul ridurilor cu acid hialuronic;
– lipofilling facial;
– mezoterapie faciala;
– marirea buzelor cu acid hialuronic;
– terapia vampir (PRP).
Evitati tratamentele cu lumina intens pulsata sau laser timp de 2 saptamani dupa procedura!
Daca esti unul din clientii nostri si ai urmat acest tratament te rugam sa ne scrii despre experienta ta
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura ca va oferim cea mai buna experienta pe site-ul nostru.
Prin continuarea folosirii site-ului vom presupune ca ati luat la cunostinta si sunteti de acord.
Pentru mai multe informatii vizitati TERMENI SI CONDITII
Aboneaza-te la newsletter si primesti o reducere de 5% la serviciile clinicii Arestetic!