Un abdomen armonios conturat, cu o piele fermă, netedă și tonifiată este un standard de frumusețe la care aspiră majoritatea. Deseori, un abdomen ferm este asociat cu vitalitatea, sănătatea și feminitatea sau masculinitatea. Odată cu înaintarea în vârstă, producția de colagen și elastină din corp scade. Fără aceste două substanțe proteice, pielea devine mai laxă, adică începe să atârne, să își piardă încet încet din elasticitate. Acest lucru înseamnă că pielea nu poate reveni la forma sa inițială după fluctuații semnificative de greutate, cum ar fi o sarcină sau după ce ai pierdut un număr mare de kilograme. În plus, sarcina poate determina slăbirea și separarea mușchilor abdominali, o afecțiune des întâlnită la femei după naștere, ce poartă numele de diastază abdominală. Dietele si sportul sunt esentiale pentru sanatate si pentru pierderea in greutate, dar nu pot asigura intotdeauna rezultatele dorite. Micile depozite de grăsime încăpățânate și pielea laxă de pe abdomen se pot dovedi așadar probleme estetice serioase, care îți afecteză încrederea în tine mai ales daca ai încercat o mulțime de alte metode pentru a ajunge la abdomenul mult visat, fără însă vreun rezultat.
Ce soluție există?
Pentru o remodelare completă a siluetei, recomandăm clienților noștri operația de micșorare a abdomenului – abdominoplastia.
- Abdominoplastia este operația prin care se îndepărtează pielea și grăsimea în exces de la nivelul abdomenului. Spre deosebire de lipoaspirație care îndepărtează doar grăsimea în exces, abdominoplastia înlătură atât grăsimea cât și pielea.
- Abdominoplastia este o metodă de conturare a corpului și NU o metodă de a slăbi. Pacienții pot fi atât bărbați, cât și femei, cu o condiție fizică bună și fără boli majore. Rezultatele operației de abdominoplastie sunt de lungă durată atâta timp cât pacienta nu are fluctuații în greutate mari. În cazul unor variații mari de greutate, pielea se va lăsa din nou, mușchii își vor pierde tonicitatea, caz în care operația trebuie refăcută.
Abdominoplastia ca operație este recomandată persoanelor:
• care au grăsime și/sau piele în exces în zona abdominală, care nu dispare prin sport sau dietă;
• care au vergeturi în zona abdominală asociate cu piele în exces;
• cărora forma abdomenului s-a modificat în mod neplăcut în urma sarcinii sau a unei slăbiri masive;
• după chirurgie bariatrică.
Cele mai importante beneficii ale operației de abdominoplastie:
- definește zona taliei și îmbunătățește postura;
- oferă un aspect întinerit pielii;
- conturează abdomenul și talia, așa cum nicio dietă sau program de exerciții nu a reușit;
- redă corpului proporțiile ideale;
- elimină vergeturile de pe abdomen.
Tipuri de operații pentru micșorarea burții:
- Reducerea doar a unei zone restrânse de piele și grăsime de la nivelul regiunii abdomino-pelviene subombilicale. Operația de abdominoplastie redusă este indicată persoanelor care doresc doar să-și îmbunătățească silueta, deci incizia nu va fi la fel de mare ca în cazul abdominoplastiei totale.
- În cazul unor pacienți care dezvoltă o hernie ombilicală sau care, în urma unei operații de chirurgie digestivă, prezintă o eventrație (hernie provocată de slăbirea cicatricii în urma suturii abdominale), abdominoplastia poate fi combinată cu o intervenție pentru corectarea unui defect al peretelui abdominal (hernii sau eventrații).
- Pentru persoanele cu un exces de grăsime la nivelul abdomenului superior (deasupra ombilicului) și cu grăsime și laxitate de piele la nivelul abdomenului inferior (sub ombilic) este recomandată Lipo-miniabdominoplastia.
- Pentru persoanele cu un exces de grăsime considerabil la nivelul întregului abdomen și în zona liniei sutienului (în cazul persoanelor de sex feminin), iar pielea are o laxitate mare, pe lângă operația de abdominoplastie extinsă se adaugă și procedura de liposucție, pentru a obține un rezultat superior.
- Recomandată de obicei pacienților care au beneficiat de chirurgie bariatrică și, în urma slăbirii excesive, pielea abdomenului atârnă.
- Destinată pacienților care, în urma chirurgiei bariatrice, prezintă o laxitate extremă a pielii, la nivelul abdomenului anterior, zonelor lombare și feselor.
- minimum de incizii, cicatrice scurte, insesizabile;
- siguranță, datorită aparaturii și materialelor de calitate înaltă;
- reducerea vergeturilor tegumentare;
- tonus muscular îmbunătățit;
- efect de lifting;
- piele netedă și fermă;
- redobândirea elasticității pielii;
- eliminarea grăsimii inestetice;
- întărirea mușchilor abdominali;
- un contur mai armonios al siluetei;
- rezultate permanente;
- sentiment de bunăstare fizică și psihologică.
De cele mai multe ori, prin abdominoplastie se poate obtine si conturarea taliei, iar pentru o remodelare completă a corpului, operația poate fi însoțită și de o mărire a sânilor sau de o liposucție.
Care sunt diferențele dintre abdominoplastie și liposucție?
În cazul abdominoplastiei, vorbim despre o intervenție chirurgicală majoră, în care se realizează incizii mari, de obicei în zone care nu sunt expuse de obicei, se elimină cm din piele și se repară țesuturile deteriorate.
În intervenția de liposucție, care se face pentru a îndepărta depozitele excesive de grăsimi, se asipră grăsimea din diferite zone ale corpului. Existând mai puține tăieturi, perioada de recuperare este mai mică.
Indicațiile abdominoplastiei sunt:
- femeile care au născut și care prezintă pielea și mușchii lăsați, cu numeroase vergeturi;
- pacienții obezi care au slăbit foarte mult, în scopul de a îndepărta pielea în plus rezultată în urma slăbirii;
- pacientele la care alte proceduri de slăbire nu au avut rezultate.
Contraindicatiile abdominoplastiei sunt:
- infectii localizate sau sistemice;
- tulburari de coagulare;
- istoric de cicatrizare vicioasa;
- boli sistemice grave;
- pacientele care intenționează o sarcină în intervalul de timp următor.
2-4 ore
Generala
O noapte
10-14 zile
2-3 luni
3000 - 5500 euro
Înaintea intervenției chirurgicale propriu-zise se realizează un consult amănunțit care, dincolo de evaluarea stării de sănătate a pacientei și a eventualelor contraindicații.
Indicațiile preoperatorii:
- întreruperea medicației anti-inflamatoare cu cel puțin 7 zile înaintea intervenției chirurgicale;
- întreruperea fumatului cu cel puțin o lună înainte de operație, deoarece nicotina întârzie procesul de vindecare;
- cu 6 ore înaintea intervenției nu consumați alimente sau lichide;
- de regula, operatia trebuie facuta in afara perioadei menstruale;
- trebuie sa anuntati chirurgul si medicul anestezist daca aveti probleme medicale (tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sangerarea, epilepsie, probleme neurologice, alergii la diverse medicamente);
- trebuie sa anuntati medicul daca purtati proteze dentare sau lentile de contact;
- nu urmati o dieta stricta inainte de operatie, deoarece poate intarzia vindecarea;
- daca raciti sau faceti o infectie de orice fel, operatia trebuie amanata;
- trebuie sa aveti cel putin o unghie fara oja
Analizele preoperatorii necesare sunt: hemoleucograma, glicemie, creatinina, INR, TGO, TGP, bilirubina, AgHBs, HCV, HIV, VDRL, radiografie pulmonara, electrocardiograma
Se vor face poze preoperatorii. Pozele au caracter confidential si nu pot fi publicate fara acordul pacientului. Pozele nu sunt stocate in baze de date on-line.
Operația durează între 2-4 ore și se face sub anestezie generală, pentru a permite o bună relaxare a musculaturii abdominale. Incizia depinde de tipul de abdominoplastie efectuată. Pielea împreună cu țesutul adipos sunt decolate de pe peretele abdominal până la nivelul coastelor, după care este întinsă și surplusul este excizat.
În cazul laxității mușchilor drepți abdominali, se va practica apropierea acestora cu fire de sutură. Sutura pielii se face în mai multe starturi, cu fire diferite. Pentru evitarea formării unor colecții seroase sau sanguinolente se montează drenuri. care sunt îndepărtate după câteva zile. Firele se scot la 14 zile.
Exista mai multe tipuri de abdominoplastie: Abdominoplastia clasică: constă în realizarea unei incizii orizontale de la o spină iliacă la cealaltă, completată cu o incizie în jurul ombilicului; în aceste cazuri ombilicul (buricul) este practic decupat și repoziționat. Această operație se poate asocia cu lipoaspirația. Miniabdominoplastia: constă în realizarea unei incizii orizontale mai scurte decât în cazul abdominoplastiei clasice, fără mutarea ombilicului.
Această operație permite îndepărtarea doar a pielii și a grăsimii în exces de sub ombilic. Prezintă avantajul unei recuperări mult mai rapide. Abdominoplastia extinsă: este o abdominoplastie clasică lărgită, în care inciziile sunt prelungite lateral de o parte și de alta a taliei pentru a permite îndepărtarea excesului de piele și grăsime de la nivelul șoldurilor.
Abdominoplastia circumferențială: constă în realizarea unei incizii de jur împrejurul taliei, permițând îndepărtarea pielii și grăsimii de la nivelul abdomenului, șoldurilor, feselor și coapselor. Se folosește îndeosebi după intervențiile de chirurgie bariatrică.
Postoperator zona operată va fi pansată și se va purta o bustieră timp de minim 4 săptămâni. Tuburile de dren se vor scoate dupa 3-4 zile. Postoperator vor apare edemul local și durerea, care vor fi controlate medicamentos. Mobilizarea se face de a doua zi după operație, pentru a preveni formarea și acumularea de cheaguri.
În primele 4-5 zile postoperator, mersul se va face cu corpul aplecat la 45 grade, urmând ca în următoarele zile să se îndrepte progresiv. Astfel se evită tensiunea asupra plăgilor și riscul dezunirii plăgilor. După o săptămână de la operație pot fi efectuate exerciții fizice ușoare.
Activitatea fizica mai intensă poate fi reluată numai după minim șase săptămâni de la operație. Se vor evita alimentele care balonează, timp de 2-3 săptămâni după operație. Cicatricile vor fi roșii și tari în primele 2-3 luni, după care se vor înmuia progresiv. Timp de 1 an după operație trebuie să evitați expunerile la soare datorită riscului de hiperpigmentare a cicatricii.
Pentru o cicatrizare mai rapidă și mai estetică se pot folosi plasturi cu silicon, radiofrecvență etc. evitați fumatul în primele luni după operație deoarece duce la apariția unor cicatrici atrofice.
Abdominoplastia urmareste ca dupa interventia chirurgicala pielea dv sa fie intinsa, fara piele flasca sau in exces. Deasemeni se va observa si o reducere in circumferinta.
Operația de abdominoplastie este cea mai mare intervenție din chirurgia estetică, fiind marcată postoperator de edem, echimoze și durere locală. Acestea nu sunt considerate complicații, ele făcând parte din evoluția normală postoperatorie. Pentru diminuarea edemului se va purta o bustiera specială.
Complicațiile posibile sunt cele uzuale, reprezentate de hemoragie, infecții, acumularea de fluide (hematoame, seroame), necroze tegumentare, iregularități ale conturului corpului, amorțeli în regiunea operată. Senzația locală de amorțeală și tensiune se ameliorează în următoarele luni.
Complicația cea mai de temut alături de infecții o reprezintă cicatrizarea vicioasă; aceasta nu poate fi prevazută și nici prevenită. Necrozele pielii apar în cazurile în care pielea a fost suturată sub tensiune și în cazul unor boli asociate. O complicație de temut o reprezintă apariția trombilor (cheaguri de sânge) și a emboliilor (migrarea cheagurilor de sânge).
Riscul tromboembolismului este prezent la orice intervenție chirurgicală și crește cu atât mai mult cu cât operația este mai lungă, riscul fiind crescut de antecedente personale patologice (boli cardiovasculare, diabet).
De asemenea anticoncepționalele, medicația hormonală precum și vârsta peste 45 ani cresc riscul de trombo-embolism. Prevenirea tromboembolismului se face prin administrarea de anticoagulante, în anumiți parametri de coagulare, astfel încât să nu crească riscul de hemoragie intra sau postoperatorie.
Cele mai de temut ca si complicatii sunt tromboza venoasă profundă, complicaţii pulmonare şi cardiace. In acest sens se iau masuri de prevenire a acestor complicatii precum administrarea de anticoagulante, monitorizare cardio-respiratorie etc.
În primele 4-5 zile postoperator, pacientul respectă următoarele instrucțiuni:
• repaos la pat 1-2 zile, apoi încă 3 săptămâni se evită intemperiile și efortul fizic;
• tratament antibiotic încă 5-7 zile și antalgic, dacă pacientul are dureri (de regulă nu există dureri);
• pacientul doarme doar pe spate, înălțat la extremitatea cefalică (fie se așează 2-3 perne, fie se ridică patul dacă este dotat cu dispozitiv de rabatare);
• se interzice expunerea la soare și intemperii 4-6 luni;
• se interzice baia fierbinte în primele 7-10 zile (în primele 48 de ore se va efectua toaleta parțială, apoi dușuri scurte, călduțe);
• postoperator există zone de anestezie persistentă la nivelul fetei, fenomen ce poate dura câteva luni;
Procedurile cosmetice adjuvante:
- liposuctia;
- radiofrecvență EXILIS ELITE;
- drenaj limfatic.
Procedurile cosmetice adjuvante:
- liposuctia;
- radiofrecvență EXILIS ELITE;
- drenaj limfatic.
Daca esti unul din clientii nostri si ai urmat acest tratament te rugam sa ne scrii despre experienta ta
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura ca va oferim cea mai buna experienta pe site-ul nostru.
Prin continuarea folosirii site-ului vom presupune ca ati luat la cunostinta si sunteti de acord.
Pentru mai multe informatii vizitati TERMENI SI CONDITII
Aboneaza-te la newsletter si primesti o reducere de 5% la serviciile clinicii Arestetic!